O adolescentă de 17 ani a ajuns la spital, după ce a fost accidentată în parcarea de la AFI. Tânăra se afla pe motocicletă în momentul impactului.

În urmă cu puțin timp, la ora 13.37, un alt accident în care a fost implicată o motocicletă a avut loc, de data aceasta în parcarea de la AFI.

O motociclistă a fost lovit de mașină. Din fericire, aceasta este conștientă, cooperantă, dar a suferit o contuzie la membrul inferior. Se deplasează SAJ B2 Arad.

Ieri, în jurul orei 18:50, un bărbat de 50 de ani, din Cărand, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 709, între Arad și Siria, în timpul efectuării unei manevre la stânga, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 30 de ani.

În urma impactului, bărbatul de 30 de ani a fost transportat la spital, în vederea evaluării stării sale și acordării de îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatele din dotare a avut rezultat negativ, pentru ambii conducători de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.

Recomandările redacției