Stagiunea Culturală de la Teatrul de Vară din Moneasa s-a încheiat aseară cu un spectacol folcloric extraordinar, care i-a adus în fața publicului pe talentații dansatori de la 𝐀𝐧𝐬𝐚𝐦𝐛𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐝𝐚𝐧𝐬 𝐩𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐫 ,,𝐒𝐭𝐫𝐚𝐦𝐨𝐬̦𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚” 𝐝𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚, câștigători a numeroase premii naționale și internaționale. Dansurile tinerilor talentați din Republica Moldova i-a impresionat pe toți cei prezenți la eveniment. S-a văzut tehnica, orele de muncă petrecute împreună, sincronul perfect al dansatorilor, de parcă erau niște fulgi pe scena teatrului de la Moneasa. Au transmis emoție, vibrație și admirație la superlativ.

Alături de aceștia, pe scenă au urcat soliști de excepție ai muzicii populare: Voichița Suba, Alexandru Pop Zărăndean, Diana Tișe, Daniela Bucunea, Andrei Chelba, Delia și Denisa Babalean, Anamaria Sîrb.

Târgul Meșterilor Populari 

De asemenea, pe parcursul a două zile, sâmbătă și duminică, are loc Târgul Meșterilor Populari.

Meșteri din zone geografice şi etnografice cunoscute ale ţării se reunesc, în fiecare vară, la Moneasa, pentru a oferi publicului vizitator o diversitate impresionantă de obiecte tradiționale.

Aseară s-a încheiat stagiunea de vară cu un spectacol susținut de soliști din zona noastră, dar și cu un ansamblu renumit din Republica Moldova. Este vorba despre Ansamblul Strămoșeasca, alcătuit din tineri inimoși, talentați și harnici, iar ceea ce fac ei într-adevăr se numește artă la superlativ. Reacția celor prezenți la Moneasa a fost una elocventă, publicul nostru fiind de-a dreptul răsfățat de prestația fraților noștri de peste Prut. 

Le mulțumesc celor de la Consiliul Județean, prin Centrul Cultural Județean Arad, pentru tot sprijinul pe care ni l-au oferit în organizarea acestei stagiuni și a spectacolului din seara aceasta. 

Mâine, de la ora 14.00 vom avea cea de-a 54-a ediție a Festivalului Concurs al Cântecului Popular din Țara Zărandului și totodată în acest weekend se desfășoară și Târgul Meșterilor Populari. 

Ne-am bucurat de o prezență destul de numeroasă la evenimentele organizate până acum. De altfel, Moneasa are un grad mare de ocupare, turiștii sunt interesați de frumoasa noastră stațiune. Hotelurile sunt pline, pensiunile la fel, iar vremea ține cu noi. 

Pe viitor vom continua cu aceste evenimente, chiar vom încerca să le aducem la un alt nivel, mult mai ridicat. Moneasa fiind o stațiune de interes național, încercăm ca și evenimentele care vor fi organizate aici să atingă un nivel național. Să aducem artiști cât mai cunoscuți, să implicăm mai mulți organizatori, printre care agenți economici locali, pe care să îi și promovăm, astfel încât să ridicăm ștacheta evenimentelor organizate în Moneasa“, ne-a declarat Doru Miron, viitorul primar al comunei Moneasa.

LIVE1: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/517233037371483

LIVE2: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/484350481140403

LIVE3: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/484098067725912

Lasă un răspuns

Recomandările redacției