Astăzi, un accident rutier grav s-a produs pe autostrada A1, între aeroport și coborârea de la ieșirea din Arad pe DN 7, pe sensul de mers Arad – Nădlac. Din primele informații, o persoană ar putea fi încarcerată în urma impactului.
La fața locului, intervin echipajele de urgență ale Detașamentului de Pompieri Arad, cu un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, pentru a acorda ajutor de urgență persoanelor implicate. Traficul în zonă este îngreuna.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce vom avea mai multe informații despre starea victimelor și cauzele accidentului.
Actualizare: Victima extrasă în viață în urma accidentului de pe A1
În urma intervenției prompte a echipajelor de urgență, victima încarcerată în accidentul de pe autostrada A1, între aeroport și coborârea de la ieșirea din Arad pe DN 7, a fost extrasă în viață și predată echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă.
Accidentul a implicat un autoturism și o autoutilitară, iar echipele de intervenție au acționat rapid pentru a acorda primul ajutor și a asigura transportul victimei la spital.