Dennis Man, fostul jucător al UTA-ei care chiar astăzi împlinește 26 de ani, continuă să impresioneze în Italia, evoluţiile sale excelente atrăgând interesul unor cluburi de top din Serie A.
Juventus şi AS Roma sunt printre echipele care îşi doresc transferul său, conform presei italiene.
Internaţionalul român a înscris în minutul 2 în poarta celor de la AC Milan şi a contribuit la victoria echipei sale. Man a făcut un meci de excepţie per total, având chiar mai multe oportunităţi de a înscrie.
Man, sosit la Parma în 2021, s-a impus rapid prin viteza, driblingul şi capacitatea de a finaliza cu succes acţiunile ofensive. Evaluat la aproximativ 15 milioane de euro, românul este văzut ca o soluţie ideală pentru întărirea atacului.