La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu se efectuează cercetări față de un inculpat, în vârstă de 29 ani, cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere. Inculpatul, în data de 24.08.2024, a pătruns într-un imobil situat pe raza localității Chișlaca, comuna Craiva, proprietatea persoanei vătămate C.L, unde prin folosirea intenționată a unei surse de flacără a provocat un incendiu la imobilul mai sus menționat, în urma căruia a ars interiorul acestuia și o parte din acoperiș, incendiu ce a fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.
La data de 27.08.2024 inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Ineu, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale a inculpatului.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, iar luarea măsurii arestării preventive vizează aplicarea unei măsuri care să asigure buna desfășurare a procesului penal.