Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad va deschide joi, 5 septembrie, la
Expo Arad, cea de-a 34-a ediție a evenimentului internațional de agricultură, industrie alimentară și ambalaje, Agromalim.
Pe durata celor patru zile, vizitatorii pot admira expoziţia de animale şi păsări, pot vedea
cele mai moderne utilaje și soluții high-tech pentru agricultură. De asemenea, nu vor lipsi
standurile cu preparate tradiţionale, conferințele de specialitate, întâlnirile de afaceri şi
dezbaterile tematice. Conferințele se adresează atât fermierilor şi crescătorilor de animale,
cât și persoanelor interesate de aceste domenii, dar care nu desfășoară o astfel de
activitate.
Agromalim 2024 va prezenta soluții de top pentru agricultură, utilaje, servicii şi tipărituri.
"În aceste zile se fac ultimele pregătiri, expozanţii îşi finalizează standurile pentru
deschiderea târgului Agromalim 2024. Anul acesta avem peste 300 de expozanți și,
evident, tradiționala expoziție de animale şi păsări. Companiile cu renume în branșă vor fi
prezente la cel mai mare eveniment agricol din vestul României", a declarat Gheorghe
Seculici.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc în data de 5 septembrie, ora 11, la Expo Arad,
pavilionul B, etaj.
Orar de vizitare:
Joi | 5 septembrie: 11-18
Vineri, sâmbătă | 6 – 7 septembrie: 10:00 – 18:00
Duminică | 8 septembrie: 10:00 – 16:00