La data de 4 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control, la punctul de lucru al unei societăți comerciale din județul Arad, ocazie cu care s-a constatat că, aproximativ 55.000 de kilograme de deșeuri constând în piese auto, aflate în stare de degradare și elemente de caroserie provenite din dezmembrări, impregnate cu substanțe periculoase, ar fi fost depozitate direct și parțial pe sol.

Totodată s-a constatat că reprezentanții societății comerciale nu ar fi luat măsurile de eliminare a cantității de 830 de litri de ulei uzat.

Întreaga cantitate a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal, pentru poluarea prin evacuare în atmosferă sau în sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor care au devenit deșeuri.

Recomandările redacției