Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul B.L.E. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În fapt, s-a reținut că în data de 21.09.2023, în jurul orei 08:30, în timp ce se afla pe autostrada A1 Deva-Nădlac, în parcarea din zona km 428, inculpatul B.L.E. a oferit suma de 20 euro agenților de poliție K.V.S., C.C.B. și F.S. din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Brigada Autostrăzi și Misiuni Speciale – Biroul de Poliție A1 Deva-Nădlac, pentru ca aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu referitoare la testarea cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.
Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță în vederea judecării cauzei, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.