Situația UTA-ei în clasament se complică după un nou rezultat de egalitate pe teren propriu, 1-1 cu Hermannstadt. Arădenii au doar 8 puncte după primele nouă etape și ocupă locul 14, de baraj, la finalul acestei runde, chiar dacă în mai multe partide tabela nu a reflectat realitatea din teren.

Mircea Rednic a reacționat la finalul meciului: „O primă repriză bună, am început foarte bine, ca și în toate meciurile din acest sezon, cu o bară, avantaj pentru noi. Am avut posesie, dar una lentă, previzibilă, cu multe pase înapoi, a lipsit puțin risc, au fost momente când aveam superioritate și în acele momente am jucat pase înapoi. Repriza a doua am început-o prost, foarte multe mingi pierdute, mai ales în atac, aici am suferit, compartimentul în care noi suferim, nici Jordan, nici Imoh nu sunt atacanți care să țină de minge ca și Chițu de la ei, noi aducem mingi în față, dar acolo le pierdem foarte ușor. Le-am dat posibilitatea să fie periculoși în repriza a doua, ne-au dominat, au avut situații bune de a marca, Popa a făcut un meci foarte bun, e jucătorul meciului. E bine că am reușit să egalăm, băieții nu au cedat. Meciul nu era terminat, era minutul 70, chiar îmi pare rău că după ce am egalat am mai avut două situații în careu unde poate puteam marca. Sunt dezamăgit de jucătorii care au intrat, în loc să aducă un plus, cu excepția poate Pedro, în rest nu au fost jucătorii care măcar să joace la nivelul celor pe care i-am schimbat. I-am schimbat pentru că erau obosiți și nu au adus plus cei care au intrat”

Suporterii prezenți pe stadion au avut o reacție negativă după golul marcat de Chițu: „Am auzit scandarea, ce să răspund suporterilor, e o perioadă grea, eu nu le răspund suporterilor, meseria și datoria mea e ca noi, împreună, să scoatem echipa de pe locul pe care suntem și din situația asta. Eu zic că da, suntem la 100%, nu e adevărat că nu mă ascultă jucătorii, ei iau anumite decizii greșite din dorința de a face mai mult, nu că nu mă ascultă, nu există așa ceva. Toți care au venit aici au venit cu acordul meu, chiar dacă eu i-am propus sau nu. Știți foarte bine cum merg lucrurile la noi, se propun jucători, se analizează la club, după care eu sunt cel care ia ultima decizie. Jucătorii vor să arate mai mult și din această cauză fac greșeli și nu respectă anumite indicații pe care eu le dau. Dar am încredere în grup, în afară de meciul acesta, noi celelalte meciuri am făcut mai bine, am avut multe ocazii atunci. Nu uitați cum am pierdut meciurile de acasă, câte puncte am pierdut aici” a declarat tehnicianul.

Marile probleme ale formației arădene sunt în zona ofensivă, unde foarte puține dintre ocaziile create se încheie cu goluri. „Cîmpanu, Costache și Ghezali au venit în aceeași perioadă, nu au ritm de joc, nu au făcut pregătirea cu noi, la ei se simte, de aia îi tot rotesc pe Cîmpanu și Costache, ei trebuie să înțeleagă că deja au ceva timp aici și trebuie să fie mult mai eficienți și să simtă când ei joacă. Până acum nu pot să spun că sunt mulțumit, ei sunt nemulțumiți că nu joacă, eu îi simt că sunt așa, dar aici toți jucătorii au avut șanse să joace, poate cu excepția lui Dumiter, dar știți situația lui cu accidentările, nu are ritm, nu e sută la sută, nu am vrut să risc. Tot încercăm să aducem acel atacant de careu, dar știți situația, nu avem argumente. Noi oferim, trebuie să ne încadrăm în bugetul pe care îl avem și e foarte greu să vină astfel jucători” a spus Mircea Rednic.

FOTO: captură UTA Arad

Lasă un răspuns

Recomandările redacției