Firmele de instalații și construcții au început înrolarea în programele PNRR cu vouchere, care rivalizează cu Casa Verde Firmele de instalații electrice și de construcții au început, luni, sesiunea în care se înrolează în sistemul electronic PNRR, pentru a putea accesa fonduri europene în valoare totală de 900 de milioane de euro, în cadrul unor programe de vouchere de eficiență energetică destinate persoanelor vulnerabile, dar și populației generale.

Vorbim despre două sheme majore de eficiență energetică care au ca beneficiari finali în principal persoanele vulnerabile energetic, dar și populația generală va putea obține vouchere pentru panouri solare și baterii, dar fără să acceadă la statutul de prosumator. Solicitanții direcți de fonduri europene sunt, însă, firmele de construcții și de instalații electrice care vor presta lucrările pentru gospodării.

Pe scurt, firmele de instalații electrice și de construcții se înrolează în sistemul electronic PNRR. Apoi, Persoanele fizice -beneficiari finali- sunt îndrumate de autorități (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Energiei împreună cu administrația locală) să se înscrie, la rândul lor, la firmele înrolate în PNRR. În cele din urmă, firmele înrolate fac proiecte de reabilitare terminică a locuinețelor și de montare a panourilor fotovoltaice și a bateriilor de stocare a energiei pentru oamenii vulnerabili energetic. O firmă (sau un partenriat între firme) va putea depune o cerere de finanțare pentru maximum 1000 de oameni. În final, firmele vor lua fonduri europene din PNRR, iar oamenii vor beneficia beneficia de reabilitarea termică a locuinelor și de panouri solare și acumulatori. Cam acesta este planul pe hârtie.  Bugetul total care va fi alocat: aproape 300 milioane euro, din care se vor asigura vouchere (bonuri valorice) pentru renovarea a 14.851 locuințe. Se vor acorda vouchere de până la 20.200 de euro pe beneficiar final (persoană vulnerabilă), pentru izolarea termică a locuinței și instalarea panourilor fotovoltaice. (sursa:hotnews.ro)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției