Strânsa colaborare dintre orașele Arad și Pécs continuă în mod tradițional cu celebrarea orașului nostru în municipiul maghiar în data de 19 septembrie 2024. „Ziua Aradului la Pécs” este organizată an de an în baza Acordului de înfrățire dintre cele două municipii. Programul zilei dedicate orașului nostru va debuta cu o expoziție a Asociației Foto Club Arad, reprezentată de Mircea O. Boran (președinte), Radu Bulzan, Călin Creștin, Ovidiu Filip, Octavian Iolu și Brighita Niță. Vernisajul va avea loc la Casa Comunităților Civile din Pécs, la ora locală 17:30.
Tot în cadrul programului dedicat zilei orașului de pe Mureș la Pécs, începând cu ora 19:00, pe scena din Piața Széchenyi, va concerta trupa arădeană de muzică medievală Lupus Dacus. Delegația arădeană va fi condusă de consilierul local Naaji Antoanela. Vă reamintim faptul că la rândul său, Municipiul Pécs a fost sărbătorit în cadrul Zilelor Aradului – „Ziua Orașului Pécs la Arad” – în data de 23 august cu o expoziție foto la Sala Clio și un concert folcloric de mare succes în Parcul Sf. Maria.