Arădeanul Ovidiu Hațegan va îndeplini rolul de asistent VAR la partida dintre Al Ain (Emiratele Arabe Unite) și Auckland City (Noua Zeelandă), programată duminică, 22 septembrie, în Emiratele Arabe Unite, în primul tur al Cupei Intercontinentale FIFA, competiție aflată la ediția inaugurală.

Partida va fi condusă de Mustapha Ghorbal (Algeria), ajutat de asistenții Mokrane Gourari și Abbes Zerhouni (Algeria), în timp ce al patrulea oficial va fi Weyesa Bamlaku Tessema (Etiopia). Arbitru în camera VAR, alături de Hațegan, va fi croatul Ivan Bebek.

Aceasta este prima fază a competiției la care participă cele mai bune echipe de pe fiecare continent. În acest prim joc se întâlnesc câștigătoarea Ligii Campionilor Asiei și învingătoarea din competiția echivalentă din Oceania.

Învingătoarea din acest prim joc o va întâlni, în 29 octombrie, pe Al Ahly, care a câștigat Liga Campionilor Africii. Tot în runda secundă, în 11 decembrie, Pachuca, echipă cara a triumfat în Liga Campionilor din regiunea CONCACAF, se va duela cu formația care va cuceri Copa Libertadores.

În 14 decembrie va avea loc partida care va decide adversara lui Real Madrid în finala Cupei Intercontinentale FIFA 2024. Jocul cu trofeul pe masă va avea loc pe 18 decembrie.

Sursa: FRF

FOTO: UEFA

Lasă un răspuns

Recomandările redacției