Sportivii români au cucerit trei medalii, una de argint şi două de bronz, duminică, la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică pentru juniori de la Pesaro (Italia). La toate a contribuit și Melissa Fărcuța, gimnastă legitimată la CS Municipal Arad, unde este pregătită de antrenoarele Elza Fărcuța și Alexandra Cicirean. Argintul mondial a fost obţinut în proba de trio, de Emma Rotaru, Melissa Fărcuţa şi Raisa Alexe, cu 18,850 puncte. Ungaria a cucerit aurul (19,050), iar bronzul a revenit Italiei (18,700). Tot la trio, România 1 (Isabel Colioglu, Bianca Voicu şi Alessia Vrânceanu-Panciu) s-a clasat pe locul 7, cu 16,950 puncte.

O medalie de bronz a fost cucerită și la grup, de Emma Rotaru, Melissa Fărcuţa, Raisa Alexe, Alessia Vrânceanu-Panciu şi Alexandra Andrei, cu 18,600 puncte. Bulgaria s-a clasat pe primul loc (19,050), iar Franţa a terminat pe locul secund (18,750). Bronz a obţinut România şi la dans aerobic, finală în care am fost reprezentaţi de Emma Rotaru, Melissa Fărcuţa, Raisa Alexe, Alexandra Andrei, Bianca Voicu, Isabel Colioglu, Maria Toma şi Bianca Cîmpan. Româncele au fost notate cu 17,375 puncte, primele două locuri fiind ocupate de Spania şi Ungaria, cu 17,400, departajate de nota de la execuţie.

La individual feminin, Alessia Vrânceanu-Panciu s-a clasat pe locul al patrulea, cu 19,225 puncte, la doar 0,05 puncte de podium. Portugheza Nadia Almeida (19,750) a luat aur, maghiara Viktoria Eva Banyasz (19,550) a obţinut argint, iar bronzul a revenit italiencei Ilaria Pagella (19,275). În finala de la perechi mixte, Bianca Voicu şi Daniel Anton s-au clasat pe locul cinci, cu 19,150, în timp ce Alexandra Andrei şi Alexandru Berbece (CSM Arad) au ocupat locul opt (18,400). Portughezii au obţinut aurul (19,750), argintul a revenit italienilor (19,250), iar bronzul a fost adjudecat de Bulgaria şi Spania (19,250).

Melissa Fărcuța este cvadruplă campioană europeană de junioare, iar Berbece a luat și el aurul continental în competiția pe echipe a juniorilor, din toamna anului trecut.

Sursa: csmarad.ro

Foto: Federația Română de Gimnastică (facebook)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției