ACTUALIZARE3 (Comunicat IPJ Arad):

La data de 23 septembrie, în jurul orei 15.03, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier.

Din primele cercetări a reieșit că, un tânăr de 19 ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 682, din direcția Ususău către Lipova, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Ususău.

În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul șoferului de 43 de ani și rănirea șoferului de 19 ani.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul de 19 ani nu consumase alcool. Totodată, a fost dispusă recoltarea de probe biologice, pentru a se stabili dacă acesta consumase sau nu substanțe psihoactive.

Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Știrea inițială 

Accident rutier produs în jurul orei 15.45, în care au fost implicate un autoturism si un microbuz, la iesirea din localitatea Lipova spre Ususău.

Au intervin pompierii militari din cadrul Secției Bârzava cu o autospecială de descarcerare și trei ambulanțe SMURD, dintre care una Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului au intervenit și pompierii voluntari ai SVSU Lipova.

În urma accidentului au rezultat două victime, dintre care una rămasă inițial încarcerată.
Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, ulterior aceasta fiind preluată în viață de către echipajului medical. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, în stare de inconștiență, într-o primă fază.
Cea de-a doua victimă, (un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani), este stabilă, conștientă și cooperantă.

Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse de către echipajul medical, victima de 50 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar decesul a fost declarat la locul evenimentului de către medicul echipajului SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

Cea de-a doua victimă a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare, aceasta fiind conștientă și cooperantă.

Pompierii militari arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției