Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) lansează vineri, 27 septembrie 2024, ora 10:00, sesiunea de înscriere pentru persoanele fizice în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, destinat instalării de sisteme de panouri fotovoltaice. Programul are scopul de a reduce costurile cu energia electrică prin producerea de energie din surse regenerabile, atât pentru consumul propriu, cât și pentru livrarea surplusului în rețeaua națională.

Programul din 2024 beneficiază de un buget record de aproximativ 2 miliarde de lei și se estimează că vor fi sprijinite 67.000 de gospodării.

Prima zi de înscriere este destinată locuitorilor din Regiunea Nord Vest (județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș), iar în zilele următoare, programul va continua pentru celelalte regiuni.

Pentru locuitorii județului Arad, înscrierea va avea loc pe data de 8 octombrie 2024, împreună cu județele din Regiunea Vest (Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș), cu un buget alocat de 229.110.000 lei.

Pentru prima dată, finanțarea va acoperi și instalațiile pentru stocarea energiei electrice produse de panourile fotovoltaice, o măsură importantă pentru creșterea eficienței energetice. De asemenea, subvenția a fost majorată la 30.000 de lei, cu 10.000 de lei mai mult față de anii anteriori.

Înscrierea se va face exclusiv online, pe platforma dedicată, iar utilizatorii își pot crea conturile în avans pentru a simplifica procesul în ziua înscrierii.

Unitățile de cult se pot înscrie în program începând cu data de 9 octombrie 2024.

Bugetele alocate pe regiuni variază între 114 milioane lei pentru București-Ilfov și 321 milioane lei pentru regiunea Sud Muntenia, iar înscrierile vor fi deschise până la epuizarea bugetului alocat fiecărei regiuni.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției