Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Peste 6000 de studenți ai celor 9 facultăți arădene vor începe de luni cursurile în cadrul celor 37 de programe de licență, 30 de masterat, 5 programe doctorale și programe postuniversitare.
A fost un moment important al vieții academice, sărbătorit în cadrul festiv oferit de monumentala clădire a Filarmonicii arădene, a cărei acustică a fost, încă o dată, pusă în valoare prin vocile celor două coruri ale universității: Corul Academica al Facultății de Științe Umaniste și Sociale și Corul „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie a UAV, sub bagheta dirijorilor lect. univ. dr. Iulia Roman și conf. univ. dr. pr. Tiberiu Ardelean.

În fața unei săli arhipline, ceremonia, prezentată cu har de Vlad Sergiu Sandu, doctorand al Facultății de Teologie, a strâns laolaltă autorități locale și județene, reprezentanți ai mediului preuniversitar, instituții, studenți, părinți și partenerii UAV, care au onorat cu prezența lor comunitatea academică.
Un moment special a fost dedicat foștilor rectori: doamnei Lizica Mihuț și domnului Gheorghe Păcurariu, precum și Excelenței Sale, primul rector ales al UAV, Radu Homescu, care au transmis, prin prezență sau mesaj, gânduri bune la acest început de an academic.

Au luat cuvântul pentru a adresa un salut studenților și cadrelor didactice universitare ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, subprefectul Doru Sinaci, Excelența Sa Florin Trandafir Vasiloni, Consul General al României la Szeged, președintele CJA, Iustin Cionca, primarul Aradului, Călin Bibarț, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, inspectorul școlar general Marius Gondor și vicepreședinta Ligii Studenților UAV, Paola Florescu.
Salutul comunității academice către studenți și partenerii UAV a fost transmis de către președintele Senatului universității, prof. univ. dr. Alexandru Popa, și rectorul UAV, conf. univ. dr. Teodor Cilan.
„Un nou început pentru universitatea noastră, un început pe care ne bucurăm că l-am sărbătorit alături de cadrele didactice, colegii din preuniversitar, autorități, partenerii UAV. Toți, împreună, vrem să le oferim studenților noștri tot ce e mai bun pentru a excela în drumul lor spre cunoaștere. Suntem aici pentru ei, datorită lor și cu gândul la viitorul lor”, a declarat rectorul Teodor Cilan.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției