România a triumfat la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată (IAChO) 2024, desfășurată în Bandung, Indonezia, unde elevii români au obținut 13 medalii de aur. Performanțele excepționale ale olimpicilor români, care provin de la mai multe licee din țară, au fost umbrite de faptul că aceștia și-au plătit singuri biletele de avion, în lipsa susținerii financiare din partea Ministerului Educației.

Conform profesoarei coordonatoare, Daniela Bogdan, de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, familiile elevilor au fost nevoite să suporte costurile deplasării, după ce Ministerul ar fi tergiversat participarea acestora la competiție. Deși IAChO 2024 apare în calendarul oficial al olimpiadelor finanțate de stat, Ministerul Educației nu a oferit niciun sprijin financiar, iar biletele de avion au fost achiziționate cu puțin timp înainte de plecare, la prețuri ridicate.

Cei 13 elevi români medaliați provin de la mai multe unități de învățământ din țară, inclusiv Colegiul Național „Unirea” din Focșani și Colegiul Național Iași, unele costuri de deplasare fiind suportate de autoritățile locale, precum Primăria Focșani.

Profesoara Daniela Bogdan a felicitat elevii și părinții pentru dedicare și sprijinul financiar, criticând, în același timp, ministerul pentru întârzierea deciziilor care au afectat participarea lotului olimpic la această competiție internațională importantă.

Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată 2024 a reunit 119 elevi din 9 țări, România având o prezență remarcabilă, toți participanții obținând medalii de aur.

sursa Edupedu

Lasă un răspuns

Recomandările redacției