La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu se efectuează cercetări față de un inculpat, în vârstă de 63 ani, cu privire la săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în perioada iunie 2023 – mai 2024, în repetate rânduri, a întreținut raporturi sexuale și acte sexuale orale cu o persoana vătămată minoră, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, datorată imaturității psihice, afective, emoționale și a vârstei fragede.
La data de 01.10.2024 inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Ineu, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale a inculpatului.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, iar luarea măsurii arestării preventive vizează aplicarea unei măsuri care să asigure buna desfășurare a procesului penal.