Jordan Kadiri a semnat cu UTA pe finalul lunii iunie, dar nigerianul a ajuns la Arad doar după o lună și jumătate din cauza unor probleme cu viza. Și-a făcut debutul în remiza de la Arad cu Farul, iar de atunci a jucat în fiecare partidă, fiind chiar titular în disputele cu FCSB și Hermannstadt.
Kadiri a marcat primul său gol la UTA în victoria cu 3-1 de pe terenul lui CFR Cluj, cu un lob superb peste portarul advers, iar nigerianul a sărbătorit inedit reușita: „A fost bine, am fost foarte bucuros să marchez primul gol, l-am așteptat mult timp, dar pentru mine cea mai importantă este echipa, am obținut victoria, aveam nevoie de ea. E unul dintre cele mai frumoase goluri din cariera mea, am fost calm, nu m-am grăbit. I-aș da nota 9 din 10. Am celebrat alături de colegi, pentru că trebuie să fim o echipă, să fim ca o familie. Era nevoie de o astfel de bucurie, când marcăm se vede pe fețele colegilor pasiunea. Celebrarea pe care am făcut-o singur e un dans din Nigeria, un trend din Nigeria, de asta am vrut să fac acest lucru.”
Succesul UTA-ei din Gruia a fost umbrit într-o oarecare măsură de cele întâmplate la final între suporterii prezenți pe stadion și jucătorii și staff-ul formației „roș-albe”. „Așa au fost circumstanțele, nu e ca și cum nu ne-am dus acolo, ne-am dus, dar nu aproape de ei. Suporterii sunt foarte importanți, își doresc victorii, a fost greu timp de 4-5 meciuri în care nu le-am oferit rezultate pozitive. Cred că trebuie să aibă răbdare și să ne dea timp, suntem pe drumul bun. Nu e ceva despre care am discutat, așa au fost circumstanțele, cred că totul este în regulă” a declarat atacantul.
Mâine, de la ora 18:00, utiștii întâlnesc Petrolul pe Arena „Francisc Neuman”, iar africanul a anticipat duelul: „Cred că suntem pregătiți pentru meci, ne-am antrenat bine în această săptămână și așteptăm meciul de vineri. Sper să obținem rezultatul pe care îl dorim, ar fi bine să obținem încă un rezultat pozitiv după cel de la CFR. Vom da totul pentru a lua cele trei puncte”
Kadiri se pune în slujba echipei, neavând nici obiective individuale, nici preferințe din punct de vedere al sistemului de joc: „Nu mă gândesc la goluri, doar îmi fac treaba și ajut echipa, dacă vin golurile, vin, dacă voi marca mult, atunci marchez mult, dar cel mai important lucru e ca echipa să câștige. Joc ce își dorește antrenorul, sunt atacant, pot juca orice rol pe care îl dorește antrenorul. Nu îmi pasă, atât cu un singur atacant, cât și cu doi, suntem o echipă”
Nigerianul are un conațional în lot, pe Imoh Ezekiel, iar prezența acestuia a jucat un rol important în procesul de adaptare. „E foarte important pentru mine că mai am coleg din Nigeria, e un om bun, mă ajută mult. M-a ajutat să mă adaptez aici foarte bine, m-a ajutat cu mai multe lucruri”. În perioada 2022-2023 la Arad a evoluat un alt fotbalist nigerian, Philip Otele, care a impresionat în tricoul „roș-alb” înainte de a pleca la CFR Cluj, unde a devenit golgheterul Superligii, fiind vândut mai apoi la Al-Wahda pentru 3,5 milioane de euro: „Am auzit de Otele, e un jucător bun, am văzut imagini cu el, știu că e un nigerian care a fost aici, iar acum suntem eu și Imoh” a declarat Kadiri.
România este a cincea țară în care evoluează fotbalistul de 24 de ani, după Nigeria, Suedia, Belgia și Norvegia.
FOTO: captură UTA Arad