UTA a întrerupt seria celor șase remize consecutive pe teren propriu în această seară, după victoria cu 3-1 împotriva Petrolului. Arădenii au făcut o primă repriză bună și aveau un avantaj de două goluri pe tabelă după balonul trimis în proprie poartă de Huja și reușita lui Cîmpanu din lovitură liberă. Coordonatele jocului s-au schimbat puțin după eliminarea lui Kadiri, pentru o lovitură aplicată lui Dumitriu, și reușita fostului utist Tudorie, dar până la urmă „roș-albii” au punctat din nou, prin Hrezdac, și au protejat avantajul până la final.
„Sunt un antrenor fericit, mândru de băieții mei, de echipă, într-o situație delicată. Am început bine, am avut o repriză bună, chiar dacă au fost momente când ei ne-au dominat, au avut posesie, dar de-a latul, au jucat foarte mult cu mingi lungi, anticipasem acest lucru. Am reușit să înscriem primul gol, a venit și al doilea, păcat că a venit gestul lui Kadiri, nu are nicio scuză. Va suferi puțin pentru asta, acesta a fost singurul punct negativ” a declarat Mircea Rednic în debutul conferinței de presă.
Apoi, tehnicianul s-a oprit din analiza partidei pentru a aborda subiectului atmosferei din tribune, într-un context în care galeria a lipsit de pe stadion din cauza celor petrecute la finalul meciului de la Cluj: „Trebuia să încep cu atmosfera pe care au creat-o suporterii de la tribuna a doua și întâi, au arătat că farmecul de la Arad nu îl reprezintă numai galeria. Reprezintă tot stadionul, dar asta nu înseamnă că nu avem nevoie de galerie! Eu fac un apel, nu am venit aici să dezbin, am venit să îmi fac meseria de antrenor, am zis și spun din nou să aveți răbdare, asta e singura problemă la voi, că nu aveți răbdare. Am spus să așteptați după prima întrerupere care a fost că UTA va arăta mai bine, avem 7 puncte din 9 posibile, e un lucru bun, suntem pe drumul bun”
Antrenorul UTA-ei a revenit apoi la prestația elevilor săi: „S-a văzut și evoluția jucătorilor care au venit târziu, care fizic nu erau, și nici acum nu sunt, la sută la sută, au început să se integreze, echipa arată mult mai bine, mai sunt multe lucruri de pus la punct, dar mi-a plăcut atitudinea, dăruirea, agresivitatea. S-a văzut spiritul de echipă, fiecare a jucat pentru echipă, nu au încercat să iasă în evidență, au început și să vorbească între ei, pentru că până acum erau muți, asta e și datorită încrederii primite. Plus și ei au simțit momentul, vorbesc între ei, au simțit că e nevoie ca grupul să rămână unit. Nu că avem la cine să dăm o palmă, dar să arătăm că suntem profesioniști și cerem doar să fim respectați. Cum și suporterii vor să fie respectați, și ei trebuie să ne respecte pe noi. Sunt momente bune, sunt momente fericite, când ești aproape de echipă, dar sunt și momente grele, când trebuie să fii lângă echipă, când echipa are nevoie de susținere. Acesta a fost un meci util pentru toată lumea și eu sunt sigur că împreună ne putem îndeplini obiectivul”
FOTO: captură UTA Arad
Oare inteleg si grupuletul ala care urla, injura ca la usa cortului, ori ei indeplinesc intocmai si la timp ordinele celor care o vor pe UTA in B, din motive politice dear idioate!