Un incident șocant s-a petrecut la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, substația Bârlad, unde o asistentă voluntară a fost opărită de un coleg ambulanțier. Potrivit declarațiilor acesteia, bărbatul a turnat apă clocotită pe un câine fără stăpân pentru a-l alunga din curtea instituției. Speriat, animalul s-a refugiat în spatele asistentei, moment în care aceasta a fost stropită cu apă clocotită.
Ambulanțierul nu s-ar fi oprit după acest incident și ar fi umplut din nou un ibric cu apă fierbinte, pe care l-a vărsat peste femeie, după ce aceasta a refuzat să se îndepărteze.
Conducerea SAJ Vaslui a demarat imediat o anchetă internă, iar Poliția Animalelor a fost sesizată pentru a investiga posibila încălcare a legilor privind protecția animalelor.
Locuitorii din Bârlad sunt șocați și cer măsuri urgente, inclusiv instalarea unui gard pentru a preveni astfel de incidente.
sursa Observator.ro