În luna iulie 2024, dinamica anuală a vânzărilor cu amănuntul s-a menţinut la un nivel ridicat, scăzând doar uşor faţă de media trimestrului II, iar cea a vânzărilor auto-moto a continuat să se mărească, în timp ce serviciile prestate populaţiei şi-au accentuat contracţia în raport cu perioada similară a anului trecut. Totodată, producţia industrială şi-a stopat declinul în termeni anuali, pentru ca volumul lucrărilor de construcţii să se comprime din nou faţă de aceeaşi perioadă din 2023, după o relativă redresare pe ansamblul trimestrului II.

În acelaşi timp, variaţia anuală a exporturilor de bunuri şi servicii şi-a redus întrucâtva decalajul negativ faţă de cea a importurilor, consemnând în iulie o creştere relativ mai pronunţată, soldată cu reintrarea ei consistentă în teritoriul pozitiv. Pe acest fond, creşterea în termeni anuali a deficitului comercial, precum şi cea a deficitului de cont curent s-au temperat în raport cu media trimestrului precedent, rămânând însă deosebit de alerte.

Pe piaţa muncii, efectivul salariaţilor din economie s-a majorat doar uşor în iunie-iulie, iar rata şomajului BIM şi-a reluat creşterea în debutul trimestrului III, ajungând la 5,5% în august, de la 5,1% în iunie. În acelaşi timp, sondajele de specialitate indică pe ansamblul trimestrului III un declin pronunţat al intenţiilor de angajare pe orizontul foarte scurt de timp, precum şi o scădere a deficitului de forţă de muncă raportat de companii. Dinamica anuală de două cifre a salariului brut nominal s-a mărit însă în iulie, la 17,3%, după o mică descreştere înregistrată în trimestrul II, iar cea a costului unitar cu forţa de muncă din industrie a rămas de asemenea ridicată în prima lună din trimestrul III, reducându-se marginal faţă de media trimestrului precedent. Principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare au scăzut din nou în august sub impulsul reducerii de către BNR a ratei dobânzii-cheie şi a ratelor dobânzilor la facilităţile permanente, iar apoi au rămas constante. (sursa: Agerpres)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției