Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România, a anunţat, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti. „Guvernul României a solicitat achiziţionarea a până la patru sisteme radar Sentinel AN/MPQ-64 F1. Sistemul Sentinel este capabil să detecteze o gamă largă de obiecte aeriene şi va spori semnificativ capacitatea României de descurajare şi apărare împotriva potenţialelor ameninţări”, se arată într-un comunicat transmis de Ambasada SUA.

Sursa citată precizează că primele două sisteme, cu o valoare totală iniţială de aproximativ 90 de milioane de dolari, vor fi finanţate în principal prin intermediul granturilor din fondul pentru Finanţare Militară Externă (Foreign Military Financing) al Departamentului de Stat al SUA. „Achiziţionarea de către România a sistemului radar Sentinel evidenţiază parteneriatul pe termen lung în domeniul securităţii dintre cele două ţări. Aceste sisteme radar vor spori considerabil gradul de avertizare timpurie pentru potenţialele ameninţări la adresa oraşelor şi infrastructurii critice din România şi vor proteja mai bine teritoriul şi cetăţenii României. Achiziţia Sentinel îmbunătăţeşte securitatea României, aliatul nostru NATO şi o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa”, a declarat ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, citată în comunicat.Ministerul Apărării Naţionale a salutat notificarea Congresului SUA transmisă de către Departamentul de Stat cu privire la achiziţionarea de către România a unor sisteme radar AN/MPQ-64 F1 Sentinel.

„Radarele de ultimă generaţie de tip Sentinel vor completa capacităţile de apărare aeriană ale României, îndeosebi în ceea ce priveşte detecţia timpurie a vehiculele aeriene fără pilot, care evoluează cu viteze mici de deplasare şi au amprente radar reduse, ameninţări care se manifestă în proximitatea frontierelor naţionale, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, citat în comunicat. (sursa: Agerpres)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției