Superliga a luat o pauză după etapa a 12-a pentru partidele echipelor naționale, iar în acest context UTA și-a programat un meci amical. Arădenii îi vor întâlni pe cei de la CSM Reșița sâmbătă, începând cu ora 14:00, iar partida ar trebui să aibă loc chiar pe Arena „Francisc Neuman”, cu mențiunea că locația s-ar putea schimba în funcție de condițiile meteo. Fanii care doresc să urmărească disputa vor avea acces gratuit la tribuna 1 a stadionului.
Mircea Rednic nu se va putea baza la acest meci pe cei trei fotbaliști plecați la echipele naționale, Robert Popa, Cristian Mihai și Ibrahima Conte, dar nici pe Dejan Iliev și Ravy Tsouka, accidentați. Sosit în această săptămână la echipă, argentinianul Agustin Vuletich ar putea să prindă primele sale minute în tricoul „roș-alb”.
Dacă UTA a urcat până pe locul 8 în Superligă după victoriile cu CFR Cluj și Petrolul, reșițenii ocupă poziția a cincea, de play-off, în divizia secundă, cu 17 puncte la capătul primelor nouă runde.
FOTO: captură UTA Arad