Agenţia de rating S&P considerã cã economia României va înregistra o creştere de 1,6% în anul 2024, respectiv de puţin sub 3% în medie în perioada 2025-2027, în condiţiile în care ţara noastrã va beneficia de fonduri europene importante atât din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, cât şi din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţã.

Principalii factori care ar putea conduce la îmbunãtãţirea ratingului de ţarã sau a perspectivei sunt reducerea substanţialã a deficitului fiscal şi înregistrarea unui trend descendent al datoriei publice ca pondere din PIB. Totodatã, scãderea costurilor serviciului datoriei publice guvernamentale prin îmbunãtãţirea structurii datoriei şi reducerea puternicã a deficitelor externe pot reprezenta alţi factori pozitivi pentru ratingul de credit al României.

„Principalul factor care ar putea conduce la înrãutãţirea ratingului de ţarã sau a perspectivei este reprezentat de creşterea deficitelor guvernamentale peste proiecţiile actuale ale agenţiei pe termen mediu, ceea ce ar conduce şi la creşterea nivelului datoriei publice ca procent din PIB. Totodatã, S&P ar putea retrograda creditul de rating al României dacã ar persista alte dezechilibre existente, cum ar fi inflaţia ridicatã sau deficitele substanţiale de cont curent, care ar putea duce la o corecţie macroeconomicã, respectiv o creştere economicã mai scãzutã”, notează Ministerul Finanţelor. (sursa:news.ro)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției