Transferat de UTA în ianuarie, portughezul Joao Pedro a devenit o piesă importantă în echipa lui Mircea Rednic în a doua parte a sezonului trecut, marcând de patru ori în 14 meciuri. În actuala stagiune, lusitanul a înscris două goluri în 12 partide, ambele din lovituri de la 11 metri, și deși a evoluat în aproape fiecare etapă de campionat (cu excepția duelului cu Petrolul), nu a fost niciodată integralist.

Pedro a vorbit despre rolul său în formația UTA-ei, având în vedere că în ultima perioadă a evoluat mai mult ca număr 10: „Pot juca acolo, dar evident nu e postul meu favorit, îmi place să fiu implicat în faza de construcție, dar e o poziție pe care pot juca. Am avut dificultăți în ultimele meciuri pentru că am fost expus la multe dueluri, aproape de fiecare dată cu spatele la poarta adversă. Nu e un rol adecvat pentru ce știu eu să fac. Îmi place să fiu cu fața la poarta adversă. Am avut mari dificultăți împotriva celor de la Sepsi, dar am încercat. E o poziție pe care pot juca, dar ați văzut în sezonul trecut unde mă simt eu confortabil, am făcut meciuri foarte bune ca număr 8. Sunt tipul de jucător căruia îi place să aibă mingea, să controleze ritmul jocului, să paseze, să contribuie la construcția fazelor. Dar dacă trebuie să joc ca un fotbalist de contraatac, pot să o fac. Am făcut-o împotriva CFR-ului, dar ei s-au apărat cu mai puțini jucători decât Sepsi. Pot să mă adaptez la astfel de partide, dar meciurile mele favorite sunt cele în care avem posesia și putem să construim faze” 

Sâmbătă, de la ora 13:30, „roș-albii” pornesc ca favoriți în duelul cu nou-promovata Gloria Buzău, formație care a scăpat de ultima poziție după ce a învins-o pe Hermannstadt cu 3-0 în etapa precedentă. „Cred că va fi un meci greu, ei vin după o victorie bună împotriva lui Hermannstadt, o echipă contra căreia noi am avut dificultăți pe teren propriu, așadar mă aștept să avem în față o echipă muncitoare. Cu siguranță va fi o partidă dificilă, trebuie să avem un răspuns după ultimul meci, în care nu am jucat cum ar fi trebuit. Va fi greu, dar acasă trebuie să câștigăm. Îmi place numărul 10 (n.a. Constantin Budescu), are 35 de ani dar nu iți dai seama, muncește mult și e foarte important pentru echipă, a și marcat goluri în ultimele meciuri. Au mijlocași foarte buni” a declarat portughezul.

Clasamentul din Superligă este extrem de echilibrat în acest moment, diferența dintre ultima clasată Unirea Slobozia și CFR Cluj, care ocupă locul 3, fiind de doar șapte puncte. În acest context, o serie de rezultate pozitive i-ar putea propulsa pe arădeni pe un loc de play-off: „Când am mers la Cluj pentru meciul cu CFR eram într-o poziție dificilă, apoi am câștigat două meciuri și am ajuns aproape de zona play-off-ului. Așa e campionatul în România, în acest sezon chiar mai mult decât în precedentul, echipele sunt atât de apropiate încât e posibil să ajungem în play-off. Trebuie să avem constanță, evident, dar încă nici nu am început returul, avem foarte mult timp, trebuie doar să avem un joc mai consistent și să obținem cât mai multe puncte,  în special acasă, pentru că avem doar o victorie aici. Avem șase sau șapte meciuri aici fără înfrângere, dar am câștigat doar unul. Trebuie să obținem mai multe victorii, în special aici, dar să ne facem treaba și în deplasare. Avem timp, putem să ajungem în play-off” e de părere mijlocașul.

FOTO: UTA Arad

Lasă un răspuns

Recomandările redacției