A fost pus în executare un mandat de aducere emis pe numele unui inculpat, în vârstă de 34 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că inculpatul, în cursul anului 2023, a sustras material lemnos doborât de fenomene naturale, de pe raza localității Urvișu de Beliu, județul Arad.
„Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Facem precizarea că această activitate nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, susțin reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.
Nu au altceva mai scris? Oameni muncesc pe salarii. Inculpatul…?
da de neamurile lui Coldea care au furat un sat întreg nu se mai scrie?
Măi da sunt nesimțiți ! Ce au avut cu bietul om că doar e cetățean român ? Dacă nici să mai ducem un lemn de foc în țara noastră nu mai avem voie, atunci îmi pare rău s-o spun, dar omul luat la cercetări, ar trebui să nici nu se mai uite napoi.
swerthofer tot doborâturi folosesc ?Da acolo nu se baga procurorii Mai bine să putrezească în pădure ,iar omul să le cumpere cu 500 m
Se pare că lemnul trebuie lăsat în pădure să putrezească și nici decum să îl duci acasă. Vremuri rele, vremuri bune. Mulțumim partidului care poartă grija cilor nevoiași.
O lege foarte proasta,sunt lăsate sa putrezească lemnele pe jos și multi necăjiți ar avea nevoie de ele
Materialul lemnos trebuia „valorificat”de catre hotii din ocolul silvic de care aparține pădurea respectiva ,mare pleasca e ptr padurari ,brigadieri și sefi de la ocolul silvic doboratura de vânt.
Acolo se fac mari hotii ,arborii doborâti de vânt sunt lăsați în pădure nu sunt scoși imediat dacă rămân pana la anul deja poate fi clasificat lemn de foc care e mai ieftin ca di lemnul de lucru .
Pentru trei surcele din lemn ,cei nevoiași sănt băgați la pușcărie ????? În schimb adevărații hoți care fură MILIARDE de Euro sănt în libertate.
cât puteți să fiți de nesimțiți bai procurori de rahat împreună cu judecătorii făcuți din grefieri și puși pe pile și bani grei in posturi… nu v-ați fi rușine nemernicilor… bine că pe aia care fura toată pădurea nu-i vedeți canaliilor, că aia și-au tras legea de partea lor, lăsând oamenii nevoiași fără apărare… da mă, să ieșiți toți în pensii speciale, asta e in capul vostru, nu sa faceți dreptate… Rușine, rușine, rușine să vă fie!
Acel bărbat a defrișat pădurile din România rușine autorităților. Acele societăți care taie mii de metri cubi nu îi vede nimeni (pentru ca au bani si cunostinte) HOTI CU ACTE IN (REGULA)
să schimbăm PNL de 36 de ani in judetul Arad
O da , specific romanesc , asa se stopeaza “furtul” de lemne .Sa fie pedepsit exemplar cu vreo 10 ani de detentie.Sa va fie rusine oameni de paie
Bata-v-ar cel de sus pe toti escrocii din Ministerul Public cu pedeapsa lui mai aspra, cand puteti ancheta asemenea nimicuri. Cele mai ticaloase scursuri ale societatii, procurorii, peste 95% din ei. Cu ce se ocupa ei, cu gainarii, iar hotiile mari si coruptia mare se vad ca nu o vad. Orbirear
Atunci cind niste guvernaci cretin-nemernici-escroci au permis ca padurile sa fie defrisate si lemnul trimis in Austria, Arabia etc; cine a fost anchetat?