UTA a obținut a doua victorie consecutivă pe teren propriu, 1-0 împotriva Gloriei Buzău, după un joc echilibrat care a fost decis de autogolul bulgarului Diego Ferraresso.

„Roș-albii” au controlat debutul de partidă și au avut o primă ocazie prin Mabea, iar apoi oaspeții au replicat prin Ferraresso, al cărui șut din 12 metri a trecut peste poartă. După momentul șutului, Tsouka a intrat cu talpa asupra fundașului, iar faza a fost analizată timp de peste 5 minute pentru un posibil penalty. Până la urmă, chiar dacă ar fi fost circumstanțe pentru o lovitură de la 11 metri, aceasta nu s-a acordat, deoarece jucătorul născut în Brazilia se afla în offside. În minutul 30, Mabea a trimis o centrare în careul Buzăului, Cestor a sărit pe sub minge, iar Diego Ferraresso a încercat să respingă cu capul, dar a trimis exact în vinclul porții apărate de Greab. Până la finalul reprizei arădenii au mai avut o singură ocazie, prin Mihai, a cărui lovitură de cap a fost exact pe direcția portarului advers.

Partea secundă a început cu faze periculoase la poarta lui Popa, însă Tavares a ratat întâlnirea cu balonul în șase metri, iar goalkeeperul utist a intervenit la șutul lui Ișfan. „Roș-albii” au irosit o ocazie imensă pe contraatac în minutul 53: Fabry i-a pasat în centru lui Mihai, aflat singur la 15 metri, dar acesta l-a luat la țintă pe portarul Greab cu un șut cu latul. În minutul 63, Ișfan s-a trezit cu mingea la 9 metri de poarta UTA-ei după o respingere a lui Popa, însă a trimis mult peste. Finalul de meci a fost lipsit în mare măsură de faze de poartă, iar utiștii au protejat avantajul minim până la ultimul fluier.

Pentru „roș-albi” urmează un meci în Cupa României, în deplasare cu Politehnica Iași, care se va disputa marți, de la ora 18:00.

Formații:

UTA: R. Popa – Tsouka, Poulolo, Conte, Mabea (Trif 82) – Mihai (Râpă 75), Van Durmen – Cîmpanu (Vuletich 46), Fabry (Hrezdac 67), Omondi (J. Pedro 82) – Costache. Rezerve neutilizate: Mitrovic – Benga, Dumiter, Ghezali. Antrenor: Mircea Rednic

Buzău: Greab – Ciranni, Lovric, Cestor (Turda 72), Ferraresso – Canadija, D. Albu (Vito 46) – Tavares (I. Gheorghe 72), Budescu, Jipa (Pîrvulescu 46)– Isfan (Matos 72). Rezerve neutilizate: Greab – Dobrosavlevici, Dumitrașcu, T. Călin, Tescan, Al. Stan. Antrenor: Eugen Neagoe

Arbitri: Andrei Antonie (București) – George Neacșu (Câmpulung Muscel), Florian Vișan (Galați). Rezervă: George Roman (Timișoara)

Camera VAR: Ionuț Coza (Cernica), Mircea Orbuleț (București)

Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timișoara)

Delegat LPF:  Romulus Gabor (Hunedoara)

 

FOTO: UTA Arad

Lasă un răspuns

Recomandările redacției