Societatea Recons începe distribuirea abonamentelor pentru locurile gratuite de parcare, destinate persoanelor cu handicap. La nivelul municipiului Arad, beneficiază de gratuitate persoanele încadrate în grad de handicap în condițiile Legii nr. 448/2006, care au domiciliul stabilit în județul Arad și care dețin în proprietate un autoturism. Această gratuitate se oferă doar pentru un singur autoturism și este valabil în toate zonele de plată, inclusiv Bulevardul Revoluției, Mediana 1 si Mediana 2 pe o durată de maxim 2 ore pe zi.
Documente necesare emiterii abonamentului:
- a) Dovada domiciliului pe raza județului Arad.
- b) Certificatul de înmatriculare al autoturismului proprietatea persoanei încadrate în grad de handicap sau al soțului/soției.
- c) Certificatul de încadrare în grad de handicap valabil.
- d) Cerere tip
La depunerea documentelor se achită taxa de 12 lei. Depunerea documentelor precum și ridicarea abonamentelor este posibilă doar la punctul de lucru al societății Recons din Piața Catedralei, Nr.12-13, după următorul program: luni – joi 08:00 – 16:00; vineri– 08:00 – 14.00
Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0257 252.100 sau la adresa de email parcari@reconsarad.ro.