Tragedie la ședința Consiliului Local din Bănița, Vasile Ungur, consilier PNL și vicepreședinte al Organizației, a decedat luni în timpul unei ședințe de consiliu local, chiar în momentul în care se discuta propunerea sa pentru funcția de viceprimar. În vârstă de 64 de ani, Ungur s-ar fi emoționat puternic în momentul în care un consilier PSD a făcut această propunere, iar, conform declarațiilor, starea lui de sănătate s-a deteriorat brusc.
Primarul comunei, Petru Marc, a declarat că, în urma propunerii, consilierul a suferit un infarct. Salvarea a fost apelată de urgență, însă, din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Filiala PNL Hunedoara a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele sociale: „Cu multă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a colegului nostru, Vasile Ungur. Ne exprimăm regretul profund față de această pierdere și transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.
Vasile Ungur era un membru activ în viața politică a comunității din Bănița, fiind respectat pentru dedicarea și implicarea sa. Tragedia sa lasă un gol în comunitatea locală, dar și în rândul colegilor de partid.
sursa Antena3 CNN