Dumitru Andreșoi, cel mai bogat oier din România, cunoscut și ca „Mitică multe oi”, a fost reținut de autorități sub acuzația de fraudă din fonduri europene. Procurorii europeni afirmă că Andreșoi a obținut ilegal 2,2 milioane de euro, iar o altă sumă, de 1,6 milioane de euro, a fost blocată la timp. Frauda ar fi implicat mai multe persoane din Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Hunedoara, care l-ar fi ajutat pe omul de afaceri să primească subvenții ilegale.
Omul de afaceri hunedorean, considerat pionier al accesării fondurilor UE, este acuzat că, între 2018 și 2023, ar fi accesat subvenții pentru îngrijirea unor pășuni care fie nu erau în posesia sa, fie nu erau terenuri agricole, ci păduri. În documentele depuse, suprafețele pășunilor erau raportate mai mari decât în realitate, iar funcționarii APIA ar fi aprobat plățile.
Alături de Andreșoi, anchetatorii au reținut directoarea adjunctă a APIA Hunedoara și un șef de serviciu din aceeași instituție. Alți opt suspecți, dintre care cinci sunt funcționari publici, sunt și ei cercetați în acest dosar de fraudă.
Andreșoi, care are o avere estimată la 20 de milioane de euro și controlează 12 ferme în trei județe, unde lucrează 280 de angajați, se considera unul dintre primii antreprenori români care au accesat fonduri europene pentru creșterea animalelor. Cu aproximativ 60.000 de animale, el avea în plan chiar achiziționarea unei nave pentru transportul de animale vii, destinată exportului în Orientul Mijlociu.
Aceasta nu este prima problemă legală a lui Dumitru Andreșoi. Acum un deceniu, el a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală. Autoritățile române și europene colaborează pentru a stabili amploarea fraudei și implicarea funcționarilor statului în acest caz de corupție.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii și APIA nu au comentat cazul, explicând că dosarul este în curs de investigare de către Parchetul European.
sursa Observator.ro