de Izabella Iasmina Ghica
Povestea aceasta vorbește despre un moment binecuvântat care mi-a dat puterea să îndur orice, prin speranța și dorința, așezate în mine de Dumnezeu, de a deveni jurnalistă. În planul său, Dumnezeu mi-a scos-o în cale pe profesoara de la Cercul de Jurnalism de la Palatul Copiilor Arad, Manuela Codrean.
Eram elevă în ultimul an de liceu. Cu toată susținerea profesoarei, căreia îi plăcea să o numim, pur și simplu Manu, am decis să urmez mai departe Facultatea de Jurnalism. Mă încânta scrisul articolelor pentru site-ul menestrel.ro, ce este dedicat Cercului de Jurnalism și elevilor săi. Eu aveam onoarea de a găsi un subiect și apoi a-l dezvolta, dar când eram în pană de idei, profesoara îmi sărea în ajutor cu o sugestie. Când mă așezam în fața calculatorului, Manu îmi dădea să port sacoul ei maro, splendid, care îmi venea perfect. De fiecare dată, când luam pe mine haina profesoarei și scriam, aveam sentimentul că sunt o adevărată jurnalistă de succes.
Crăciunul se apropia tot mai mult, iar într-o zi de miercuri, când veneam de la școală pentru a termina un articol, Manu m-a întâmpinat cu un dar deosebit de special, sacoul mult iubit. Acest cadou, pentru mine, a însemnat mai mult decât o haină de culoare castanie. A fost dovada încrederii profunde și necondiționate, iar acest moment m-a motivat să mă concentrez mai mult, ca mai devreme sau mai târziu, această pasiune să se transforme într-o meserie.
Izabella Iasmina Ghica, studentă Anul I, Facultatea de Jurnalism, UAV
