Polițiștii din Șiria au fost sesizați, în seara de 15 noiembrie, despre faptul că un bărbat face scandal, în localitatea Galșa.
Din primele verificări, s-a stabilit că, un bărbat de 47 de ani, din Galșa, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice cu mai multe persoane, ar fi devenit recalcitrant și ar fi încercat să provoace un scandal. Totodată, a reieșit că, pe numele celui în cauză, există un ordin de protecție, prin care îi este interzis să se apropie de una din persoanele prezente, la mai puțin de 50 de metri.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, într-un dosar penal întocmit pentru încălcarea ordinului de protecție.