La data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale.

Din primele cercetări a reieșit că, o femeie de 30 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, pe o stradă din municipiu, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 27 de ani, polițistă în cadrul I.P.J Arad, aflată în timpul liber.

Testarea cu aparatele din dotare a indicat că polițista nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar, în cazul șoferiței de 30 de ani, testarea cu aparatele din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive și o îmbibație alcoolică de 1,40 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost condusă la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, iar în baza probatoriului administrat, șoferița a fost reținută pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de polițiști.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției