Orașul, pe lângă disprețuitori care mâzgălesc desene dezgustătoare pe pereți, este plin de artiști și speranță că, împreună cu natura, și clădirile vor răspândi seninătate. Arta stradală arădeană a reușit să aducă un rod bogat în zidirea mândriei cetățenilor, față de locul numit, încă de la începuturi, acasă.  

Ideile artiștilor devenite realitate 

Natura este specială de la sine, așa cum a fost creată, însă cu implicarea celor care iubesc zona și o prețuiesc, poate deveni ceva fabulos. Arta abstractă sau cea care relatează istoria originilor, ambele sunt făcute pentru a demonstra că frumosul își are căminul în Arad. 

Drăguțul și ciudatul arată ideal pe suprafețele din Arad, unde fiecare idee nouă și strălucită poate fi o realizare remarcabilă, care va rămâne mai apoi o amintire veșnică. Frumosul nu piere dacă nu este distrus dinadins, totuși neglijența este deja prezentă, când o operă de artă ajunge deteriorată, doar din cauza unui perete mult prea găurit. 

Satisfacția succesului local, echipa UTA, este recreată, în culorile sale, cu o parte din istoria ei, într-un desen la fel de măreț ca inspirația de unde a pornit pictura. 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției