Legendarul actor american Gene Hackman, laureat cu două premii Oscar şi patru Globuri de Aur, a fost găsit mort la domiciliul său din orașul Santa Fe, alături de soția acestuia, Betsy Arakawa, conform Independent.
Gene Hackman avea 95 de ani, iar soția lui, pianistă, avea 63 de ani. Șeriful din Santa Fe, Adan Mendoza, a declarat că nu există suspiciuni privind o eventuală crimă. ”Vreau să asigur locuitorii din cartier că nu există niciun pericol pentru ei”, a precizat el.

Șeriful a spus că actorul și soția acestuia au murit în timpul nopții de miercuri spre joi. Șeriful nu a dorit, pe de altă parte, să facă speculații cu privire la cauza morții.

Pe lângă cei doi soți decedați, poliția a găsit și câinele familiei mort.

Actorul californian a avut o carieră frenetică în lumea cinematografiei cu roluri în peste 80 de producţii pentru marile şi micile ecrane şi piese de teatru cu interpretări memorabile în filme devenite clasice precum „Bonnie and Clyde”, „The French Connection”, „The Conversation”, „The Domino Principle”, sau în saga „Superman”, printre multe altele. El s-a făcut remarcat mai ales prin rolurile sale de „băiat rău” al Hollywoodului. Vocea sa răguşită şi statura impunătoare, 1,88 metri înălţime, se pretau acestui tip de personaje care i-au marcat cariera, informează Agerpres.
Cariera lui frenetică s-a încheiat în 2004 când Gene Hackman a anunţat, într-un interviu cu Larry King, că renunţă la actorie. De atunci el s-a dedicat altor faţete ale artei, precum pictura sau literatura, mai ales ca autor al unor nuvele istorice care i-au permis, potrivit lui, „să-şi exercite libertatea de povestitor”.
sursa: știripesurse

Lasă un răspuns

Recomandările redacției