Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad:
„Am alocat 38 de milioane pentru sprijinirea proiectelor administrațiilor din județ”
În ședința de astăzi a Consiliului Județean s-au repartizat, orașelor și comunelor, sumele aferente cotei de 6% din impozitul pe venit. Cele 38 de milioane aflate la dispoziția Consiliului Județean au fost distribuite fiecăruia dintre cele 9 orașe și cele 68 de comune, numărul proiectelor fiind de 173.
„Ca în fiecare an, repartizăm sumele aflate la dispoziția Consiliului Județean către primăriile din județ. Mai precis, către proiectele viabile ale acestora, pe care le sprijinim din dorința ca, împreună cu comunitățile locale, să dezvoltăm uniform fiecare dintre localitățile județului nostru. Aceste sume provin din cota de 6% din impozitul pe venit. Anul acesta am alocat 38 de milioane. Sprijinim, astfel, proiecte din diferite domenii, de la școli și grădinițe la rețele de apă și de canalizare, de la gestionarea deșeurilor la piste de biciclete, rețele de gaze, modernizare străzi, eficiență energetică, iar lista domeniilor poate continua”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Fondurile sunt repartizate cu prioritate pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de infrastructură și, în limita sumelor rămase disponibile, și pentru susținerea programelor de dezvoltare locală. Utilizarea fondurilor este exclusiv pentru realizarea obiectivelor de investiții conform solicitărilor și notelor de fundamentare transmise.