Dinspre podul Micalaca până la Penny, un drum drept, important de parcurs pentru a realiza cum stă Aradul la capitolul îngrijirea și întreținerea puținelor spații verzi rămase. Orașul pare că încearcă să se descotorosească de zonele verzi și frumoase, lăsând totul pe mâna sorții.
Arată ca și cum niște oameni cu intenții bune, care se gândesc doar la nevoile altora, și-ar fi abandonat casa natală pentru a asigura un cuib oamenilor străzii. Cu siguranță, mila față de cei sărmani este o mare calitate când, această virtute, aduce cu ea ocazia de a ignora o problemă, ce este mai degrabă o oportunitate.
Aspectul condamnabil, vizibil pentru oricine este obligat să treacă prin jur, este o chestiune minoră pe lângă dezordinea găsită în aceste zone. Adevăratul subiect, la fel ca de fiecare dată, se poate observa doar dacă i se acordă atenție amănunțită.
Pentru un thriller jucat în natură ar fi excelent spațiul parcă uitat de lume, însă în Arad realitatea bate filmul. Criticile rămân asurzitoare, iar faptele invizibile. Sufletul arădean rămâne mut și se ascunde, dar șansa rămâne în continuare vie.
