Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad a fost notificată, luni, că 699 de angajaţi vor fi afectaţi de concedierile colective de la fabrica de vagoane marfă a companiei americane Greenbrier, care a anunţat că îşi închide activitatea din judeţ.
„AJOFM Arad a primit, astăzi (luni – n.r.), o notificare de concediere colectivă din partea unei companii de fabricare material rulant. Vor fi afectaţi 699 de salariaţi din totalul de 777 câţi sunt la filiala din judeţul Arad„, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Mihaela Jude.
Conform sursei citate, încetarea contractului de muncă va avea efect de la finalul lunii iunie.
Greenbrier avea probleme de ceva timp, iar Profit consideră că de vină pentru închiderea operațiunilor sale din Arad sunt noile politici ale lui Donald Trump. Concret, este vorba despre politicile fiscale impuse de noua administrație marilor corporații americane, care le afectează prezența pe alte piețe în afară de cea a Statelor Unite.
”Trump dorește să sprijine marile corporații, chiar prin eliminarea sau micșorarea impozitului pe corporație, care este acum la 21%. Condiția este ca aceste mari companii să aibă mare parte din afaceri în Statele Unite și să creeze locuri de muncă în propria țară. Astfel spus, la nivel teoretic, corporațiile vor fi tentate să desfășoare tot mai multe activități în propria țară și să limiteze afacerile subsidiarelor, precum cele din România”, scria sursa citată în pre-ziua alegerii lui Trump.
Oficial, însă, americanii de la Greenbrier dau vina pe dificultățile economice din România. Astfel, compania Greenbrier România intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica de vagoane din Arad, din cauza provocărilor dificile şi accelerate de pe piaţa locală, conform unui comunicat remis luni.
Astra Rail Industries este o companie românească producătoare de vehicule feroviare, conform Profit. A fost înființată în 2002 ca International Railway Systems, parte a activelor europene Trinity Industries.