Institutul Francez din România sărbătorește anul acesta o sută de ani și este încântat să vă prezinte cele mai bune filme de maxim patru minute din lume cu ocazia celei de-a 26-a ediții a Festivalului internațional de foarte scurt metraj Très Court. Festivalul are loc între 7 și 16 iunie 2024 în cincizeci de orașe de pe glob, dintre care 10 orașe din România: Arad, Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Siret, Timișoara.

Pentru ediția de anul acesta a festivalului, cuvântul de ordine est absurdul. Este ca și cum poveștile ar fi vrut să transceadă realitățile noastre. Este ca și cum aceste filme ar căuta în zone inedite și neexplorate, o nouă formă de poezie și de umor capabilă să dea un sens vremurilor pe care trăim. Din cele aproape o sută de filme selectate pentru această a 26-a ediție se desprinde o formă de speranță, de evadare, o bulă de aer proaspăt pe care acest format foarte scurt poate, mai mult decât oricare altul, să o transmită și să o împărtășească.

Acest eveniment mondial ajunge la peste 15. 000 de spectatori de pe cele 5 continente. La finalul festivalului, vor fi decernate 9 premii, inclusiv un Premiul Internațional al Publicului, decis prin voturile spectatorilor. Iată programul proiecțiilor din Arad, care se vor desfășura la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, în Sala „Astra”:

Miercuri, 12 iunie

Ora 17:00 Competiția internațională (în două părți): un tur al lumii prin ficțiuni de toate genurile.

Prima parte: 16 filme / 57 de min; a doua parte: 20 de filme / 62 min.

Președintele juriului: Antony Cordier

Ora 19:00 Selecția „Cuvintele femeilor”: filme realizate de femei, pentru femei.

18 filme / 58 min.

Joi, 13 iunie

Ora 17:00 Selecția familială: pentru copiii cu vârsta de peste șase ani și părinții lor.

17 filme / 51 min

Ora 18:00 Selecția franceză: cele mai bune producții francofone.

22 filme / 63 min.

Ora 19:00 Best of 2023

Descoperiți trailerul festivalului: https://youtu.be/xOqiNoeoPtk

Mai multe informații pe www.trescourt.com

Recomandările redacției