A doua plecare a zilei la UTA: nici Cătălin Carp nu va mai juca la Arad începând de anul viitor
Distribuie articolul:
UTA a oficializat a doua despărțire a zilei și se poate spune că este vorba despre cea mai importantă plecare dintre cele produse până acum în această lună. Cătălin Carp, fotbalist care a strâns 18 prezențe în toate competițiile în acest sezon, marcând și două goluri, nu va mai evolua la Arad începând de anul viitor.
„UTA și Cătălin Carp au ajuns astăzi la un acord de reziliere pe cale amiabilă a contractului. Fotbalistul moldovean a evoluat în 15 meciuri în Superligă și a marcat două goluri. Îi mulțumim pentru perioada petrecută la Arad și îi urăm multă baftă în viitor!”a fost comunicatul grupării „roș-albe”.
Fotbalistul din Republica Moldova a fost al treilea transfer al verii la UTA, unde a sosit după despărțirea de formația rusă Ufa. Mijlocașul de 30 de ani mai jucase în Liga 1 la CFR Cluj, FCSB, Viitorul (actuala Farul) și Dinamo, fiind antrenat în tricoul „câinilor roșii” inclusiv de Mircea Rednic.
Carp este al cincilea jucător care pleacă de la UTA în ultima lună, după Marko Roganovic, Aleksandar Vucenovic, Kyvon Leidsman și Frederik Holst.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad își desfășoară activitatea într-o nouă locație, situată pe strada Augustin Doinaș, nr....
O manifestație spontană a început luni seară în Piața Universității din București împotriva candidatului independent Călin Georgescu, după ce acesta...