Zilele trecute, într-un Arad căzut într-o toamnă prea timpurie, în fața Palatului Administrativ se-auzeau muzici de fanfară și se vedeau cîteva formații ordonate, cu trei drapele frumoase, una dintre formații avînd membrii dotați cu splendide coifuri care păreau a fi de vechi legionari romani, care parcă să sărbătorească ceva. Curioși din fire (determinism biologico-psihic), și din obligație (determinism profesional), ne-am transportat pe platoul din fața primăriei ca să aflăm cele cinci răspunsuri la cele cinci întrebări fundamentale ale ziaristicii: cine făptuiește, ce făptuiește, cînd făptuiește, cum făptuiește și de ce făptuiește. În­trebînd în dreapta și-n stînga (cel mai mult în dreapta și cel puțin la fel de mult în stînga), am aflat că era Ziua pompierilor voluntari din țara asta (nu știam; ne asumăm vina), că defilau formațiile servi­ciilor voluntare pentru situații de urgență din Pecica, Șiria și Ză­brani, plus Filiala Județeană Arad a Crucii Roșii.
Știu din propriile mele gînduri și din gîndurile tuturor celor cu care-am conversat de-a lungul vremii asupra temei că clasa pompierilor, fie ei profesioniști sau voluntari, și clasa Crucii Roșii au cel mai înalt grad de simpatie în rîndul populației, depășind semnificativ Biserica Ortodoxă și surclasînd fără drept de apel clasa politică; dacă unui pompier i-ar trece prin minte să candideze la funcția de primar n-ar avea nici o șansă: lumea ar spune ori că minte, el nefiind pompier (că nu poți să fii și pompier, și mincinos, ar fi o contradicție terminologică și-o aberație a naturii), ori că o mul s-a smintit la cap și trebuie să se trateze. Știind acestea, m-am întrebat fără rost de ce-i așa de sărăcăcioasă ceremonia, de ce nu-s prezenți arădenii să-și aplaude pompierii (că pe primar l-au apla­udat cîțiva chiar în ședință CLM). N-am aflat răspuns, însă e cert că pompierii sînt extraordinari ta­man atunci cînd trebuie să fie extraordinari: cînd arde sau cînd doare. Mai au ei niște calități ieșite din comun: nu scot minciuni nici pe gură și nici pe tulumbă, nici nu cer șpagă ca să-ți stingă vîlvătăile dacă ți-a luat foc casa ori claia de fîn. În rest sînt oameni ca și noi, cu bucuriile și cu neca­zurile lor, cu ridicările și cu căde­rile lor, cu pruncii și cu nevestele lor… Cei care-au defilat duminică aveau ceva-n plus: nu iau nici o para chioară cînd pleacă la lupta cu focurile, că de-aia-s voluntari.
Am mai aflat din stînga și din dreapta că prin părțile Aradului au fost pompieri profesioniști și vo­luntari pînă prin 1936, an în care cei de pe Dîmbovița au introdus pompierii militari și-n părțile de Românie care s-au unit cu România la 1 Decembrie 1918, tradiția pompierilor voluntari este păstrată vie cu sfințenie în părțile arădene, astfel că județul are vreo opt astfel de servicii – Ză­branii fiind vîrful cel mai înalt: comuna are trei formații de pom­- pieri voluntari!, că mica și sărăcăcioasa dar frumoasa și impresionanta defilare s-a făcut cu spri­- jinul Consiliului Județean (bravo!), și cu sprijinul Galeriilor de Artă Turnul de apă (respectele noastre, domnule profesor Horia Truță!), că la amintitele galerii de artă pot fi admirate, printre altele, diferite dotări și accesorii pentru pompieri, echipamente specifice din epoci apuse și două costume din anul 1876, care au aparținut comandantului Serviciului de Pompieri din Lipova și adjunctului acestuia – nu costume originale, ci refăcute recent, după tablouri ale timpului.
Ca încheiere, o strîngere călduroasă de mînă și-o îmbrățișare tandră, ambele voluntare, fiecărui pompier din țara asta și fiecărui voluntar în Crucea Roșie, și-o su­gestie-interogație factorilor decizionali locali, de la primarii de comune și municipiu pînă la prezidentul de consiliu județean și parlamentari scorțoși: chiar nu s-ar putea ca pe viitor să se promo­veze în avans asemenea evenimente, astfel ca oamenii ăștia să-și primească public și deschis partea lor de aplauze pe care le binemerită cu mult mai mult decît cei care-și tocmesc aplaudaci pe care-i plătesc din cînd în cînd ba c-un kil de zahăr, ba c-o sticlă de ulei, ba c-un ciolan înecat în fasole?
Să ne trăiți, dragi pompieri voluntari și dragi activiști ai Crucii Roșii, și să ne fiți sănătoși, că eu unul recunosc spășit: nu prea vă merit!
Daniela Onaga
Eugen Puiu

Recomandările redacției