Ziua Europeană a Justiţiei Civile a fost marcată vineri la Tribunalul şi Judecătoria Arad, prin manifestarea Ziua Porţilor Deschise. Sute de elevi şi-au croit drum spre Palatul Justiţiei pentru a afla lucruri noi despre sistemul de justiţie. Elevi de la mai multe colegii, licee, dar şi şcoli gimnaziale din Arad au fost instruiţi de reprezentanţii Tribunalului Arad despre activitatea instanţelor. În cadrul acestei manifestări, participanţii au avut ocazia să afle ce se ascunde în spatele sălilor de judecată şi a muncii cu legea, circuitul unui dosar, precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze. De asemenea, în baza acordului de parteneriat încheiat între Tribunalul Arad şi Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad, începând cu ora 09.00, un grup de elevi din clasa a XI – a „F” din cadrul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad, au simulat un proces civil, în sala de judecată 2, situată la parter. „Această manifestare are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre modul de funcţionare a justiţiei  şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili”, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, consilierul Diana Dărăban.

Recomandările redacției