uav

Înscrierile în învăţământul universitar (la toate nivelele sale), a început la Universitatea Aurel Vlaicu încă de luni, 13 iulie, iar afluxul de candidaţi la cursurile de licenţă confirmă renumele de care se bucură instituţia arădeană de învăţământ superior. „Luni a început perioada de înscriere a candidaţilor pentru admitere la cursurile Universităţii Aurel Vlaicu, la cele trei nivele de studiu: licenţă, masterat şi doctorat. Este «momentul zero» sau «momentul adevărului» al universităţii noastre, al oricărei universităţi de fapt, deoarece înscrierile pentru admitere oglindesc cu exactitate impactul în societate al entităţii universitare. Spre bucuria noastră, la UAV s-au înregistrat chiar din prima zi 76 de înscrieri pentru admitere la studiile de licenţă. Avem semnale pozitive, deci îmbucurătoare, şi în legătură cu înscrierile la cursurile de masterat şi la cele ale şcolilor doctorale. Ca element de noutate, UAV oferă candidaţilor la admitere şi posibilitatea înscrierii online, prin internet, caz în care cei declaraţi admişi vor avea la dispoziţie trei zile pentru a-şi depune dosarele cu documentele aferente”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, directoarea şcolilor doctiorale ale UAV.

Oferta de admitere şi cea educaţional-ştiinţifică sunt, de asemenea, pe măsura provocărilor pe care UAV şi le asumă şi cărora promite să le facă faţă. „Universitatea noastră impune candidaţilor cea mai mică taxă de înscriere dintre toate universităţile ţării, ceea ce nu este deloc puţin. Din punct de vedere al educaţiei ştiinţifice, prin cele nouă facultăţi ale sale, UAV oferă la studiile de licenţă 32 de specializări  – de la matematică şi informatică la limbi străine, inginerie, teologie şi management, 22 de programe de masaterat în 17 domenii, şi două specializări de doctorat: filologie şi teologie. Chiar dacă înscrierea la cursurile doctorale se încheie în ultima săptămână din septembrie, avem deja solicitări de informaţii privind cele două cursuri, ceea ce spune mult despre valoarea universităţii noastre şi despre renumele pe care şi l-a câştigat în timp”, a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al UAV.

Înscrieri pentru admiterea la cursurile de licenţă se fac până pe 27 iulie, sesiunea a doua urmând a se desfăşura între 4 şi 8 septembrie.

Recomandările redacției