Poliţiştii de frontieră arădeni efectuează cercetări cu privire la un cetățean libian care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate falsă, cu însemnele autorităților belgiene în care avea aplicată fotografia sa. În data de 21.10.2017, ora 19.27, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat ca pasager într-un autocar înmatriculat în Spania, ce circula pe ruta România –Italia, pentru a efectua formalitățile de frontieră, o persoană, care s-a legitimat cu o carte de identitate cu însemnele autorităţilor belgiene.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat la control nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals, motiv pentru care bărbatul a fost dus la sediul sectorului pentru cercetări.  În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățeanul libian Mohmad Z., în vârstă de 30 de ani, solicitant de azil în România.  Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut cartea de identitate de la un cetăţean tunisian, în schimbul sumei de 350 euro, şi a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Belgia, dar nu poseda un document valabil.  „Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Recomandările redacției