Preşedintele Namibiei, Hage Geingob, în vârstă de 82 de ani, a murit duminică dimineaţă la spital, a anunţat preşedinţia. În urmă cu câteva săptămâni, Geingob fusese diagnosticat cu cancer.
Președinția namibiană nu a precizat cauza decesului, dar la sfârşitul lunii trecute aceeași sursă declarase că președintele a fost în Statele Unite pentru tratament, după ce a fost diagnosticat cu cancer în urma unui control medical periodic, scrie News, preluând Reuters.
Geingob a murit la spitalul Lady Pohamba din Windhoek, unde primea tratament din partea echipei sale medicale, a precizat preşedinţia.
În ultimele momente i-au fost alături soţia, Monica Geingos, şi copiii săi. Pe când era prim-ministru, în 2014, el a declarat că a supravieţuit cancerului de prostată. A devenit preşedinte în anul următor, fiind la al doilea mandat.
Ţara din sudul Africii urmează să organizeze alegeri prezidenţiale şi parlamentare la sfârşitul anului.
Sursa News