Compozitorul Mircea Drăgan, fost membru al formațiilor Sideral (1965-1968), Mondial (1968-1972), Romanticii (1972-1991), membru in Consiliul UCMR și in Biroul Sectiei de muzica pop, a încetat din viață.

Mircea Drăgan s-a născut pe 20 mai 1945. Născut într-o familie de muzicieni, a învăţat pianul de la 4 ani, apoi a urmat studiile Conservatorului din Bucureşti, a început să cânte cu Sideral, în perioada ’65-’68, apoi din ’68 până în ’71 cu formaţia Mondial şi din ’72 până în ’90 cu Romanticii.
Din ’84 s-a dedicat meseriei de compozitor, a început compoziţiile din ’69, dar succesele au venit ceva mai târziu, prin ’76 cu «Soare şi foc», albumul cu Romanticii, «Mâine», piesa care a câştigat premiul de compoziţie şi interpretare în Germania, a avut nenumărate succese din punct de vedere muzical, bineînţeles succese obţinute prin muncă pentru că a muncit foarte mult, a avut o carieră destul de bine conturată, lucru care i-a adus participări la mai toate festivalurile care se ţineau în România, Festivalul de la Mamaia, Festivalul Muzicii de dans, Festivalul de la Costineşti, Melodia Anului, la toate a fost laureat, a luat premii, piesele sale au fost bine primite de public.
VIDEO: Romanticii – Un cântec nesfârșit: https://www.youtube.com/watch?v=MX8BgPEfAkc

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției