Moise Zopota, unul dintre veteranii de război din județul Arad, a murit. În urmă cu câțiva ani acesta ne declara că își aduce aminte de vremea în care a trebuit să aibă grijă de familie, deoarece a venit războiul. Moise Zopota era unul dintre povestitorii înnăscuţi ai localităţii arădene Beliu.
A ocupat funcţia de secretar al comunei Beliu timp de 37 de ani, perioadă în care la conducerea primăriei s-au succedat mai mulţi primari. Încărca un vagon pe zi.
„Am muncit de la vârsta de 16 ani, la fabrica din Bocsig. Trebuia, să încarc un vagon de lemne pe zi, în total 15 tone, pentru care eram plătit cu 25 de lei pe zi – suma fiind echivalentul a zece kilograme de porumb boabe. La câţiva ani după terminarea războiului, mai exact în 1956 am devenit – ales fiind – secretar al comunei Bocsig, poziţie pe care am ocupat-o până în primăvara anului 1993”, ne povestea Zopota.
Despre cel de-al Doilea Război Mondial îşi aducea aminte foarte bine, de la plecarea din localitate, din faţa trupelor maghiare – până la petrecerile pe care le făcea cu soldaţii ruşi, după eliberarea localităţii natale.
„Când a început războiul la noi, aveam 16 ani. Am fost nevoit atunci să renunţ la şcoală, din cauză că trebuia să mă ocup de toate cele trei gospodării ale familiei, bărbaţii fiind plecaţi pe front. Îmi aduc aminte că în ziua când localitatea Beliu a devenit câmp de bătălie, eram la cules de cânepă, în marginea satului. Am fost anunţaţi că trupele maghiare sunt la 18 kilometri de noi şi am fost nevoiţi să plecăm din calea lor. Am luat căruţa, membrii familiei dar şi două vecine şi ne-am refugiat la Igneşti, în satul Susani. Am stat aici timp de zece zile, cât comuna Beliu a fost teatru de luptă. Ungurii au înaintat până la intrarea în Sebiş, dar dinspre Deva venea Armata Roşie. La primele salve de Kalaşnikov, ungurii s-au retras fiind ajunşi din urmă de ruşi, care le-au cauzat pierderi umane semnificative”, mai povestea bătrânul Zopota.
După ce s-a întors la casa lui, iar pericolul trecuse pentru Beliu, a avut parte de vizita unor ofiţeri şi soldaţi ai Armatei Roşii, cu care, vrând-nevrând, s-a întreţinut câteva zile.
„Au venit cu un camion, erau vreo 30 de persoane. Au adus cu ei gâşte, raţe, bidoane cu băutură şi s-au ospătat în curtea casei mele. Îmi aduc aminte că le-am adus pahare micuţe pentru băuturile alcoolice, dar când au văzut ce dimensiuni au acestea au început să râdă în hohote. Au cerut să le dau cănile de ceramică, unde intrau 200 de mililitri, nu păhărelele de ţuică”, mai zicea Moise Zopota.
