Este doliu la Consiliul Județean Vrancea! Cătălin Toma, președintele CJ, s-a stins din viață la vârsta de 46 de ani. Familia și apropiații sunt în stare de șoc după ce au aflat cumplita veste. Care ar fi cauza decesului?

Cătălin Toma avea 46 de ani și era președintele Consiliului Județean Vrancea. Liberalul s-a stins din viață, lăsând în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Familia, apropiații și toți cei care l-au cunoscut au avut parte de un șoc, căci nu se așteptau la o asemenea veste. Politicianul și-a dat ultima suflare la un spital din București, după ce se întorsese din Franța și s-ar fi ales cu o răceală puternică. Nimeni nu credea că o banală răceală îi poate pune capăt zilelor unui om, însă se pare că boala a fost neobișnuit de agresivă încât l-a pus pe Cătălin Toma pe patul de spital, conform presei locale.

Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de condoleanțe după ce a aflat de moartea colegului de partid. Fostul premier al României și-a arătat tristețea pe rețelele de socializare, spunând că președintele CJ Vrancea era plin de curaj, de energie și bunăvoință.

”Sunt profund întristat de vestea trecerii la cele veșnice a colegului nostru, Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea. Cătălin era unul dintre politicienii tineri ai partidului, plini de energie, de curaj, de bunăvoință. Cătălin și-a dedicat fiecare moment gândindu-se la binele celor din jur, la familia sa, la comunitatea pe care o administra. Plecarea lui prematură lasă în inimile noastre, ale tuturor, o rană adâncă. Transmit condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a fost mesajul transmis de fostul prim-ministru al României.

sursa: cancan.ro

Recomandările redacției