Moartea scriitorului a fost anunțată miercuri dimineață de televiziunea cehă și confirmată de editorul său, scriu publicațiile franceze Le Monde și Le Figaro.
Scriitorul Milan Kundera a murit la vârsta de 94 de ani, a anunțat miercuri dimineață televiziunea cehă. Romancierul născut pe 1 aprilie 1929 la Brno (Moravia, pe atunci în Republica Cehoslovacă), a murit la Paris pe 11 iulie, scrie Le Monde, care a aflat informațiile de la editorul său. Renumit în întreaga lume pentru o operă tradusă în patruzeci de limbi, Kundera avea dublă cetățenie, cehă și franceză, aceasta din urmă dobândită în 1981.
Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau Primăvara de la Praga, dezghețul comunismului stalinist, Milan Kundera era deja un scriitor cunoscut întrucât publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, și nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fusesera tipărite în ultimul an în peste 150.000 de exemplare.
Kundera, împreună cu alți artiști și scriitori cehi, printre care și Václav Havel, a fost implicat în 1968 în mișcarea de emancipare politică cunoscută ca Primăvara de la Praga, o perioadă în care un regim democratic a fost în cele din urmă strivit de intervenția brutală a armatei sovietice și aliaților ei care au participat la invadarea Cehoslovaciei, dintre care au lipsit doar România și Albania.
În primul său roman, Gluma, parcă presimțind viitoarea invazie sovietică, Kundera scrisese o satiră la adresa totalitarismului din era comunistă. Din acest motiv i-a fost ridicat dreptul de semnătură și au urmat represaliile. Noile autorități cehe pro-sovietice l-au exclus de la Catedra de literatură universală pe care o ocupa la Academia de Film și i-au eliminat cărțile din toate bibliotecile Cehoslovaciei.